News

Tânără olteancă, reținută după ce și-a bătut bunica până a omorât-o!

O femeie în vârstă de 29 de ani, din Slatina, județul Olt, a fost reținută, fiind acuzată că și-a bătut bunica, în localitatea Găneasa, până când a lăsat-o inconștientă. Victima, în vârstă de 86 de ani, a fost dusă la spital, dar a murit în scurt timp.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, polițiștii au fost sesizați, în seara de 30 mai, prin apel 112, că o femeie a fost găsită inconștientă în curtea locuinței sale, din comuna Găneasa, județul Olt.

Oamenii legii au identificat victima în vârstă de 86 de ani. Aceasta a fost preluată de echipaj medical pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă la scurt timp a decedat.

 

Trupul femeii a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru necropsie, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

„În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că femeia prezenta mai multe leziuni, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, transmite, miercuri, Poliția Olt.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button