News

Tânăr ucis din cauza vitezei. În postările lui se laudă cum circulă cu peste 200 km/h

Un tânăr de 23 de ore a murit într-un accident grav produs la Deveselu, județul Olt. El se afla singur în mașină, iar din cauza vitezei mult prea mari, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac. Accidentul a avut loc pe un drum național la ieșire din localitatea Deveselu. Tânărul avea viteză mult prea mare și a pierdut direcția de mers și a lovit un copac de pe marginea drumului, conform Adevărul.

Tânărul din comuna Vișina Nouă, județul Olt, a rămas încarcerat și a fost extras de către echipajele de prim ajutor care au sosit la fața locului. Din cauza impactului puternic, șoferul nu a supraviețuit, iar trupul lui a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru a efectua necropsia.

Polițiștii continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier și au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Se pare că tânărul obișnuia să circule cu viteză, spuns surse de la nivel local. Pe rețelele de socializare posta videoclipuri în care vitezometrul indica viteze halucinante. Într-unul dintre ele se vede cum circula cu peste 200 de km/h. Acesta a scris la descrierea unui videoclip că „viteza e ca iubirea… dacă îi pierzi controlul te distruge”. Tânărul scria frecvent descrieri pe care colegii lui le cataloghează ca fiind premoniții.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button