Tânăr din Turceni prins la volan, băut și fără permis de conducere
În noaptea de 18/19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au efectuat semnal de oprire a unui autoturism care se deplasa pe un drum comunal, către DN66 Văleni, condus de un tânăr de 20 de ani, din orașul Turceni, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt stabilit în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române.
S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere.