Suma exorbitantă pe care o „înghit” lunar ambulanțele vechi din Gorj
Ambulanțele vechi fac gaură în bugetul Serviciului de Ambulanță Gorj. În fiecare lună, instituția plătește peste 200 de mii de lei pentru întreținerea celor 43 de autospeciale.
Unele dintre ele sunt folosite 24 de ore din 24, iar altele au ajuns să aibă chiar și peste un milion de kilometri la bord, scriu jurnaliștii Digi24.
„Periodic sunt probleme, le pot spune rezolvabile: cu acumulatori care cedează, sunt sisteme de alimentare care trebuie înlocuite, sunt baterii care trebuie recalibrate periodic”, explică un angajat al SAJ Gorj.
În cadrul substației de ambulanță de la Novaci există o autospecială care are un milion de kilometri, iar cazul nu este unul singular. La Târgu Cărbunești, tot în județul Gorj, două salvări au peste 800 de mii de kilometri parcurși până în prezent.
Tiberiu Tătaru, director SAJ Gorj: „Trebuie luat în calcul faptul că acestea sunt mașini care merg în regim de urgență, care circulă cu viteză. Toate cele 43 de ambulanțe, în decursul unei luni, consumă din bugetul instituției undeva la 200 de mii, 230 de mii de lei lunar. Doar ca să rămână funcționale la parametri optimi”.
Există autospeciale care sunt utilizate chiar și 24 de ore din 24.
Opt autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Gorj urmează să fie înlocuite în decursul acestui an, odată cu luna septembrie.