News

Se fac angajări la Casa de Pensii Gorj!

Casa Județeană de Pensii Gorj organizează un concurs pentru ocuparea unui post vacant de inspector, clasa I, grad debutant, în cadrul Compartimentului Arhivă și Administrativ – Direcția Economică, Evidența Contribuabililor, la sediul din municipiul Târgu Jiu.

Proba scrisă va avea loc pe 29 aprilie 2025, la ora 10:00. Proba de interviu se va desfășura în termen de maxim 8 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise, iar data și ora vor fi anunțate odată cu rezultatele la proba scrisă.

Concursul pentru ocuparea postului vacant va include următoarele etape: depunerea dosarelor, selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul. Dosarele de concurs pot fi depuse până la data limită de 14 aprilie 2025.

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice: să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență, cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniile științe economice sau științe juridice; nu se solicită experiență în domeniul studiilor; să dețină competențe digitale – utilizarea suita Microsoft Office (Word, Excel, Outlook) la nivel începător (aceste competențe trebuie dovedite prin documente emise conform legii).

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button