Succes pentru echipa de handbal a orașului Rovinari
Echipa de handbal a CS Jiul Rovinari 2016 a obținut o performanță remarcabilă, calificându-se la Turneul Semifinal Valoarea Junioare 3, care se desfășoară la Odorheiul Secuiesc.
„Suntem pe val! Trăim clipe frumoase în această perioadă după ce, junioarele noastre de la echipa de handbal a CS Jiul Rovinari 2016 s-au calificat la Turneul Semifinal 1 Valoare Junioare 3, competiție ce se desfășoară la Odorheiul Secuiesc, acolo unde se întâlnesc cele mai bune 32 echipe din țară.
Rovinărencele noastre evoluează în Grupa 6 alături de echipele CS Chimia Râmnicu Vâlcea, CSS Odorheiul Secuiesc și LPS Banatul Timișoara.
Primul meci din grupă disputat astăzi, cel cu CS Chimia Râmnicu Vâlcea, echipă antrenată de legendara sportivă Luminița Huțupan, a fost câștigat de jucătoarele noastre cu scorul de 25 la 18. Mâine, junioarele de la Jiul Rovinari 2016 întâlnesc LPS Banatul Timișoara, iar sâmbătă CSS Odorheiul Secuiesc.
Pentru efortul și determinarea cu care au luptat până acum, trebuie știut numele fiecăreia dintre sportivele noastre. Performanța echipei este cu atât mai notabilă cu cât este o echipă tânără, înființată în urmă cu doar 3 ani.
Iată lotul jucătoarelor:
Oprea Alina, Coltescu Sara, Ciobanu Sarah, Moldovan Simina, Drăguț Ana, Sorescu Maria, Oprea Denisa, Huțuleac Maria, Constantinescu Iuliana, Tudorescu Fernanda, Diaconu Natașa, Dorobanțu Selena, Dogaru Alexandra, Vîlceanu Valentina, Damian Raisa,Linoiu Eliza, Frățilă Alexandra.
Felicitări, fetelor! Felicitări antrenorilor Eremia Adrian ,Marii Lucian si Stegaru Laurențiu”, a transmis Robert Filip, primarul orașului Rovinari.