News

Studenții vor merge aproape gratis cu trenul

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani, conform Adevărul.

„Facilități noi de călătorie pentru studenți, acordate de Legea învățământului superior. În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învățământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public și reglementează structura, organizarea și funcționarea învățământului superior din România, statutul personalului din învățământul superior, precum și cadrul legal de asigurare a calității”, au anunțat reprezentanții ARF.

Actul normativ prevede:

– creșterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic

– mărirea vârstei studenților beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani

– instituirea dreptului de a călători cu tarif redus cu 50% pe teritoriul României pentru transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, a studenților cetățeni români înmatriculați la instituții de învățământ în străinătate la forma de învățământ cu frecvență, în baza unui carnet/card studențesc valabil pentru acel an universitar

– includerea în cadrul categoriei studenților care se bucură de gratuitate, respectiv cei care au numai unul din părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button