Ştafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Târgu Jiu!
Ştafeta Veteranilor Invictus, care a pornit în data de 5 octombrie pe traseul galben din Bucureşti, cu destinaţia Carei, a ajuns astăzi, la Târgu Jiu, iar acum se îndreaptă spre Hunedoara.
“Stafeta Invictus Romania a ajuns astazi in judetul Gorj si a fost asteptata la parcul Coloanei Infinitului de catre salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, cei care au fost desemnati sa duca stafeta mai departe , pe teritoriul judetului nostru, catre judetul Hunedoara.
Reprezentanți ai Salvamont Gorj alături de alți alergători din judetul nostru vor continua cursa , vor preda la Lainici ștafeta colegilor salvamontiști din Caraș-Severin , cei care vor continua cursa catre Hunedoara.
Traseele din acest an însumează peste 3.300 de kilometri, iar participanţii sunt civili şi militari deopotrivă, sportivi de performanţă sau amatori şi chiar militari răniţi participanţi la Jocurile Invictus.
Toate cele trei trasee reunite la Carei vor întregi drapelul tricolor, reevocând astfel momentul din 25 octombrie 1944 şi cinstind eroii şi veteranii României care s-au jertfit” apare pe pagina CJ Gorj.