Suicidul – trebuie să ne temem?
Am fost întrebat de curând despre incidența suicidului în rândul populației din țara noastră și mai ales în rândul pacienților cu o afecțiune psihică preexistentă în contextual microclimatului social psihostresant. Discutăm aici despre factori stresanți majori cu care omenirea nu s-a mai confruntat în trecutul recent.
Șocul pandemic a dat viețile multora dintre noi peste cap, atât din punct de vedere al trecerii prin boală, cât și din punct de vedere al interacțiunilor sociale. După cum bine se știe, omul este o ființă socială, care are nevoie de contact uman permanent, vorbim despre un modus vivendi alături de cei dragi, pe care fiecare dintre noi îl dorim. Prin interacțiunea socială ne validăm în societate, simțim că aparținem unei comunități, simțim că putem fi utili semenilor noștri.
În etiopatogeneza bolilor psihice, cea mai acceptată teorie este cea a terenului predispozant, adică a vulnerabilității genetice (rude cu patologii psihiatrice) la care se adaugă factorii psihostresanți majori. Ori în această perioadă sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca o suferință psihică să se dezvolte (de exemplu izolarea socială prin carantinare, lipsa exercițiului fizic, alimentația dezechilibrată, abuzul de substanțe toxice, alcoolul, tutunul, cofeina, pierderea unei persoane apropiate).
La acestea se adaugă un alt factor psihostresant major, și anume războiul de lângă noi, care pentru secolul în care trăim și pentru continentul nostru, Europa, părea de neimaginat și totuși a fost posibil și naște în continuare o serie de reacții mai mult sau mai putin adaptative. Nu în ultimul rând, criza economică care se prefigurează generează un val de incertitudini care nu au decât rolul de accentua anxietatea.
Toate aceste situații reprezintă factori predispozanti pentru creșterea incidenței suicidului. Dar cum medicina a evoluat foarte mult prin studiile statistice, nu putem afirma cu certitudine că a crescut incidența afecțiunilor psihice sau a suicidului, deoarece în țara noastră nu s-au efectuat studii epidemiologice de amploare asupra acestui subiect.
Ne amintim de câteva cazuri de suicid mediatizate la pacienți internați cu boala COVID, dar analize sistematice nu avem. Dacă nu avem cifre, nu putem să vorbim la nivel științific despre creșterea incidenței suicidului în acest context. Putem să discutăm, în schimb, despre ceea ce constatăm zi de zi, ca medici în practica clinică, pe baza observațiilor empirice.
Vedem tablouri psihopatologice modificate față de perioada anterioară, în sensul creșterii intensității simptomelor la pacienții cu o afecțiune psihică preexistentă sau decompensări mai frecvente ale bolii. În acest sens, unii pacienți au nevoie de doze suplimentare de medicamente, de o reajustare a schemei terapeutice. Pe de altă parte există și cazuri de novo, care debutează în această perioadă la persoane fără antecedente, declanșate în acest context. În aces sens persoana remarcă apariția simptomelor, capătă un anumit grad de conștientizare, dar decide să apeleze la ajutor abia după ce îi este afectată funcționalitatea zilnică. Un rol major în acest sens îl au cei din preajmă, care remarcă schimbările în comportament și pot să încurajeze prezentarea la medic.
Ca să revin la întrebarea initial despre creșterea cazurilor de suicid în acest context, predicția personală înclină spre o creștere a suicidului mai ales în rândul bărbaților care ar putea să apară în perioada următoare (după cum se știe bărbații sunt mai vulnerabili în privința suicidului, deși cele mai multe tentative de suicide apar la femei, puține merg până la capăt).
În această situație, sfatul specialistului pentru o persoană cu asemenea gânduri este să discute cu cineva despre ele, despre cum se manifestă, despre nivelul disconfortului pe care îl creează, despre cum apar și cum dispar. Trebuie să eliminăm tabu-ul de a evita asemenea discuții, de a le ascunde de teama de a fi judecat sau desconsiderat. Acest cineva, dispus să asculte în asemenea situații poate fi o persoană din familie sau un specialist în sănătate mentală. Nu pot decât sa încurajez o astfel de persoană să apeleze la conversații telefonice cu un specialist prin telverde.
În încheiere, sfatul meu pentru cititori este să încerce să-și păstreze luciditatea, calmul, să desfășoare activitățile obișnuite care le fac plăcere, sportul, plimbările, lectura, interacțiunea socială și să nu ezite să discute cu cineva atunci când apar astfel de probleme.
Material informativ realizat de Dr. Rovența Costin, Medic primar psihiatrie, Doctor în științe medicale, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu
În ultimii cinci ani, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu am înregistrat peste 370 de tentative de suicid. În 2020 – 62 astfel de cazuri, în 2021 – aproximativ 60, iar anul acesta am înregistrat aproximativ 30 cazuri.
