Sondaj PNL la Târgu-Jiu. Cine ar câștiga primăria
Partidul Național Liberal a realizat, de curând, un sondaj de opinie pentru Primăria Târgu-Jiu, dar și în perspectiva alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Primarul PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, ar pierde alegerile, dacă ar fi organizate noi alegeri pentru scaunul de edil, potrivit unui sondaj realizat, de curând, de PNL Gorj.
Fotoliul de primar ar fi adjudecat la diferență mare de voturi de președintele PNL Târgu-Jiu, Iulian Popescu.
Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, susține că târgujienii și-ar fi schimbat opțiunea de vot după alegerile locale din 9 iunie.
Scorul dintre Marcel Romanescu și Iulian Popescu a fost strâns, de numai 1000 de voturi.
“Avem un sondaj făcut pe Târgu-Jiu de curând și dacă ar fi alegeri, săptămâna viitoare, candidatul nostru, Iulian Popescu, ar câștiga detașat față de actualul primar. Sondajul l-am făcut pe primărie, l-am făcut și pe parlamentare. Pe parlamentar, lucrurile sunt, oarecum, în echilibru, dar nu era momentul, acum, să facem un sondaj al intenției de vot, așa. A fost mai mult pe percepția pe care o au în continuare, văzând ce s-a întâmplat și cu votul, am dovedit și știe toată lumea că a fost fraudat. Instituțiile statului au dovedit, pentru că au numărat, și a acceptat doar într-o secție că a fost real, dar au acceptat doar pe o secție să renumărăm votul. Am făcut acest sondaj pentru că am vrut să vedem care este percepția oamenilor și după alegeri, având în vedere cele întâmplat și foarte mulți oameni au venit să ne spună: “Domnule, dar cum a câștigat ăsta, când toți prietenii noștri spuneau că-l votează pe Iulian”. Și, atunci, este un moment în care poți să verifici treaba asta. Teoretic, primarul ales, după ce este ales, crește în sondaje, dar acum nu a fost așa. Diferența scorului cu care ar câștiga este peste 50%”, spune Ion Iordache.