NewsȘtiri

Solistul gorjean Valentin Sanfira, față-n față cu artista cu care voia să-l cupleze Elena Merișoreanu

 

Încurcate sunt căile dragostei… le fel și săgețile lui Cupidon. Pe vremea în care încă era burlac, Valentin Sanfira s-a văzut nevoit să refuze propunerea Elenei Merișoreanu de a-l cupla cu Adina Roșca. Mărturisirile au fost făcute, culmea, chiar în emisiunea prezentată de Adina Roșca și soțul ei, Cătălin Doinaș, Zi-le de sărbătoare, de la Metropola TV.

”Doinaș nici nu era în peisaj când doamna Elena Merișoreanu ne-a chemat la un hotel… să ne cupleze.”, a spus Adina Roșca. ”Ea era tunsă scurt și i-am zis: doamnă, nu vă supărați, mie îmi plac fetele cu codițe!”, a completat Valentin Sanfira.

Anii au trecut iar fiecare și-a văzut de drumul lui sentimental, rămânând doar colegi. Adina Roșca și Cătălin Doinaș împlinesc deja 14 ani de iubire! Deși nu-și dădeau șanse la început, fiind total diferiți, cei doi artiști au format o familie frumoasă din care fac parte și doi copii.

Adina: Il stiam pe Catalin de la spectacole, din Fagaras, stiam ca este un dansator si un solist foarte bun, stiam ca e un baiat destept dar nu reprezenta vreun interes pentru mine.

Catalin: Ea mi se parea intr-un antonim total cu personalitatea mea, mi se parea fitoasa, aroganta, toate calitatile care caracterizeaza genul de pipite folclorice. N-am incercat sa ma apropii de Adina mai ales ca eram si intr-o relatie de opt ani.

Amândoi erau implicați în alte relații, însă, sentimentele nu au fost atât de puternice la fel cum s-au aprins între ei. Catalin a complotat cu profesorul grupului ca intr-o deplasare la mare, unde aveau spectacole, sa fie cazati in aceeasi camera de hotel. Nu s-a intamplat nimic intre ei, desi au impartit aceeasi camera iar Adina incepuse sa-l priveasca cu alti ochi. Pe scena, insa, legatura sentimentala a prins radacini prin trandafirul pe care Catalin i-l oferea Adinei dupa fiecare cantare: iar dansatorii din spate strigau, pup-o, ma!, isi aminteste Adina. Culmea, după ce s-au decis să se mute împreună, tot Elena Merișoreanu a fost cea care le-a întins o mână de ajutor.

Sursa: starpopular.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button