News
Șoferul unui microbuz, rănit după impactul cu un camion
O coliziune violentă între un autocamion și un microbuz s-a produs în această seară, pe DN 1, în zona localității Veștem.
Conform primelor date, în timp ce conducea un autocamion spre Sibiu, pe banda 1, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, un sibian în vârstă de 33 de ani a intrat în coliziune cu microbuzul condus în fața sa de către un alt sibian, de 58 de ani, proiectându-l în afara carosabilului, unde s-a răsturnat.
Microbuzul este destinat transportului de persoane, fără pasageri. În urma impactului, șoferul microbuzului a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital.