News
Șofer prins beat, aseară, la Drăguțești. Vezi ce alcoolemie avea!
În seara zilei de 14 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Moțăței, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DE-79-Drăguțești, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate spitalicească pentru prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.