Situația din PNL Gorj. Știrbu a anunțat că Leuștean este președintele organizației. Cotojman: S-a pripit!
Primarul comunei Roșia de Amardia, Liviu Cotojman, susține că deputatul Dan Vîlceanu este președintele PNL Gorj, nu primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, așa cum a declarat vicepreședintele regional Gigel Știrbu.
Liviu Cotojman consideră că Gigel Știrbu s-a pripit, când a spus că președintele de facto al PNL Gorj este Dumitru Leuștean. Edilul comunei Roșia de Amaradia spune că pe tema președinției PNL Gorj ar exista un litigiu. Mai exact, deputatul Dan Vîlceanu ar fi depus o contestație la Comisia de Arbitraj, după numirea primarului din Novaci lider interimar al organizației județene. „Cred că s-a pripit un pic cu această declarație domnul Gigel Știrbu. Nu știe un amănunt, probabil. Dan Vîlceanu a spus că în ședința de Birou Permanent Județean doar a afirmat că este și președinte de organizație județeană și secretar general și dacă Biroul Permanent Național a luat act de decizia de autosuspendare a luat-o fără ca Dan Vîlceanu să fi făcut o solicitare scrisă în acest sens. Am înțeles că Dan Vîlceanu a și contestat la Comisia de Arbitraj și, în prezent, e un litigiu vizavi de acest subiect. Ca atare, Dan Vîlceanu este în continuare președintele organizației județene, nu domnul Leuștean. Cred că domnul Știrbu s-a grăbit cu această declarație. Cred că, într-un final, Dan Vîlceanu va rămâne președintele organizației județene. De asta au și dorit cei de la centru o întâlnire cu primarii, să ia pulsul organizației. Din câte am discutat și eu cu majoritatea primarilor, toți își doresc ca Dan Vîlceanu să rămână în continuare președintele organizației județene. Așteptăm rezolvarea acestei situații cât mai repede”, a conchis Liviu Cotojman.