News
Și-a omorât tatăl cu o lovitură în cap!
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Podu Iloaiei, județul Iași, a fost ucis, luni seară, de către fiul său, cu o lovitură în cap.
112 a primit un apel în care se solicita intervenția pentru un bărbat agresat. Echipajul de prim-ajutor de la EPA a fost trimis imediat la fața locului. La sosire, bărbatul era inconștient și prezenta semnele unui traumatism cranio-cerebral sever, aflându-se în stop cardio-respirator.
În continuare, a fost solicitat echipajul SMURD-TIM, care a preluat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, însă bărbatul nu a răspuns la aceste manevre și a fost declarat decedat.