Un bărbat din Turceni, D. L., a fost condamnat de Tribunalul Gorj la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor asupra soției sale. Incidentul șocant a avut loc în toamna anului trecut, după ce între cei doi soți a izbucnit un conflict banal, pornit de la niște boabe de porumb care nu fuseseră mutate în pătul.
Pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-a înjunghiat soția în spate cu un cuțit, rănindu-o grav. Femeia a reușit să scape și să ceară ajutor, fiind transportată de urgență la spital, unde a fost operată. Medicii au stabilit că viața sa a fost pusă în pericol, iar rănile suferite au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
În fața instanței, L. a încercat să își minimalizeze fapta, însă probele au fost clare. Judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare, considerând că gestul său ar fi putut avea consecințe tragice.