Societate

Senator: CE Oltenia merge la capacitate maximă

Președintele PNL Gorj, senatorul, Ion Iordache, susține că CE Oltenia nu poate funcționa, în această perioadă, cu mai mult de 4 grupuri.

Președintele PNL Gorj nu crede că CEO are restricții din partea guvernanților pentru a intra în piață cu cantitatea de energie pe care o poate produce. În opinia sa, capacitatea maximă este limitată din cauza lipsei cărbunelui și a lipsei de personal. Ion Iordache afirmă că pentru a livra mai multă energie trebuie făcute contracte pe perioadă nedeterminată celor 1800 de angajați încadrați pe perioadă determinată. În plus, ar trebui extinse fronturile de lucru în cariere. Între timp, România face importuri masive de energie la prețuri mari.

“Într-adevăr, este o problemă, o problemă care trebuie să pună semnele de întrebare autorităților acolo unde trebuie puse și să înțeleagă că trebuie să găsim soluții. Astăzi, m-am interesat, și la CEO se funcționează, merge la capacitatea maximă cu care pot ei, respectiv 4 grupuri au în funcțiune. Deci, este nevoie de mai multă energie și atunci, probabil că această perioadă va trebui să dea și soluții. Nu cred că este un refuz al guvernanților, eu înțeleg că atât poate să dea astăzi CEO cărbune. Am discutat, este capacitatea maximă pe care poate s-o dea. Înțeleg că vor să mai extindă frontul de exploatare a cărbunelui, că și acolo este o problemă, dacă reușesc să aducă suficient cărbune, iar nevoia de oameni este clară acum. Pentru a face ca CEO să funcționeze cu și mai mult vor trebui și mai mulți oameni, dar prima dată trebuie să încheie contracte pe perioadă nedeterminată pentru cei care sunt pe perioadă determinată. Aceste semnale din zilele acestea cred că vor clarifica pentru toată lumea că ce le spun în permanență este o nevoie nu doar a oamenilor de acolo, este o nevoie a companiei, a sistemului energetic național”, a precizat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button