Societate

Șefa Casei de Pensii Gorj, anunț legat de aplicarea Legii nr.197. Vezi ce spune

Circa 4600 de cereri de recalculare și în jur de 100 de pensionare pe Legea nr.197/2021 au fost depuse, până acum, la Casa de Pensii Gorj.

Reprezentanții Casei de Pensii Gorj așteaptă în continuare norme metodologice, specificații tehnice de aplicare a actului normativ care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit și energie, potrivit directorului Vasiliana Dafinescu. În plus, trebuie actualizat softul în vederea emiterii mai rapid a deciziilor de recalculare sau pensionare. “După publicarea Deciziei nr.2 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adică 2 mai 2023, avem circa 4600 de cereri de recalculare si in jur de 100 cereri de deschidere a drepturilor de pensie. Orice modificare legislativă are un parcurs până a fi efectiv aplicată. Noi, în momentul de față, așteptăm de la Casa Naționala de Pensii Publice, norme metodologice. Adică specificații tehnice de aplicare a acestei decizii, în vederea instrumentării dosarelor de pensie. Orice modificare legislativă impune și o modificare a softului. Nu știm cât va dura, la această întrebare nu putem răspunde noi. Firma care asigură mentenanța este una externă. Este de durată”, spune șefa Casei de Pensii Gorj.

“Nu putem să facem de capul nostru”.

Deputatul Radu Miruță a spus că șeful Casei Naționale de Pensii a promis că va da dispoziție în teritoriu să fie calculate, manual, 30 de dosare pe Legea nr.197/2021 până va fi actualizat softul informatic. Potrivit legislației în vigoare, drepturile de pensie se calculează prin intermediul unei aplicații. Vasiliana Dafinescu spune că trebuie dată o derogare pentru a se face calculul din pix. “Ce putem asigura noi la nivel local este că toate cererile vor fi înregistrate și fluidizat fluxul astfel încât oamenii să nu aștepte si să nu se formeze ambuteiaje. Am văzut declarațiile domnului Miruță legate de calculul manual. V-am spus. În momentul în care noi vom primi metodologia de calcul și normele de aplicare, noi vom proceda întocmai cum va spune Casa Națională. Dacă metodologia aprobă această derogare, ne vom conforma fără probleme. Noi nu putem să facem de capul nostru. Atâta timp cât noi nu avem o procedură de lucru, din păcate, noi nu putem să facem nimic. Așteptăm să se trimită în teritoriu această procedură”, spune Vasiliana Dafinescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button