Ion Firizoiu, șeful Obștii Bumbești Jiu, este un activ jucător de pariuri sportive. Nu este singurul de altfel, dar, doar acesta a fost surprins într-o unitate dedicată acestui tip de jocuri, și filmat în acțiune. Un filmuleț cu Firizoiu într-o societate de acest fel din oraș a fost publicat pe rețelele de socializare pe motiv că respectivul ar „finanța” casele de pariuri din localitate, jucând des la acestea. Mesajul ironic postat de un locuitor al orașului alături de filmulețul cu șeful de obște arată clar că Firizoiu are în localitate destui care îi poarte sâmbetele.
Cert este că șeful Obștii Bumbești Jiu gestionează mari sume de bani din poziția pe care o ocupă de ani buni, numai în 2020 structura pe care o conduce primind o compensație de 2 milioane de lei de la Ministerul Mediului și Pădurilor pentru patrimoniul forestier pe care obștea îl deține. Practic, Firizoiu conduce o obște bogată, care a fost implicată în niște scandaluri cu acuzații grave în ultimii ani. Numai în 2021 o suprafață forestieră a obștii a fost defrișată ilegal, potrivit localnicilor. Un deal întreg din Bumbești Jiu a fost tăiat în rast, sub ochii obștii care a aprobat demersul.
Suprafața defrișată a intrat în urmă cu doi ani în atenția Gărzii Forestiere Vâlcea, care a anchetat incidentul, dar și a Prefecturii Gorj.