Ședința organizată de prefect pe tema stației de sortare și tratare a deșeurilor. Ce spune Romanescu
Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu nu vor participa la ședința de lucru organizată de prefectul de Gorj pe tema locației stației de sortare și tratare a deșeurilor.
Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, a convocat șefi ai instituțiilor deconcentrate și pe cei ai autorității locale la o discuție ce va avea loc, joi, la ora 15:00.
Primarul Marcel Romanescu așteaptă ca reprezentantul guvernului în teritoriu să propună o altă locație pentru stația de sortare și tratare a deșeurilor. Primăria a decis ca această investiție să fie amplasată în zona din interiorul pădurii dintre comuna Lelești și cartierul Bârsești.
“Nu știm care sunt competențele domnului prefect pe problema legată de stația de sortare și tratare. Nu vom fi prezenți la acea întâlnire, însă sperăm că, după discuțiile pe care le va avea, presupun cu instituțiile deconcentrate pe care cumva ar trebui să le coordoneze, să ne dea o altă locație. Exact asta cerem de două luni, ca domnul prefect, dacă nu este tocmai încântat de locația pe care am ales-o noi, să vină cu altă locație și să apună “uite, din punctul nostru de vedere, cea mai bună locație pentru această stație de tratare și sortare ar fi în punctul X”. Dar să vină cu o soluție. Dacă dumnealui va veni cu o propunere, putem să intrăm în discuții, însă demersurile noastre sunt făcute. Suntem în ultima fază de avizare și aprobare pentru realizarea unei stații de sortare și tratare.
Este o obligație, asta nu rămâne la mica înțelegere între noi, a autorității județene, pentru că la nivelul fiecărui județ trebuia să existe cred că de vreo 4 ani o stație de tratare-sortare. Riscul cel mai mare pentru noi, ca autorități publice locale este ca, într-o zi, organismele europene, prin reprezentanții din România, să ne spună stop joc. Și, din acest moment, gunoiul menajer care se colectează de pe raza municipiului Târgu-Jiu să nu mai poată fi ridicat. Noi mergem pe aceeași variantă și am demarat procedurile legale în așa fel încât stația de sortare și tratare să fie amplasată în acea zonă din interiorul pădurii dintre Lelești și Bârsești. E dificil de schimbat această locație, dar pe o propunere cu care poate veni domnul prefect, putem să ne punem la masa și să găsim cea mai bună soluție”, a precizat edilul.