Societate

Se închide fabrica Siniat de la Turceni? Ce spune un fost manager al CE Oltenia

Fostul manager al CE Oltenia, Sorinel Boza, crede că fabrica de gips carton a societății Siniat, de la Turceni, care folosește ca materie primă cenușa de la termocentrală, s-ar putea închide.

Sorinel Boza a susținut, vineri, la Târgu-Jiu, prima conferință de presă în calitate de președinte al SOS Gorj. Noul lider al SOS Gorj susține că, în maximum o lună și jumătate, formațiunea politică va avea în județ o “organizare completă”.

“Într-o lună jumătate, vom prezenta toți colegii, oameni responsabili în fiecare UAT, președinți, viitori candidați”, a precizat Sorinel Boza. La conferința de presă a fost prezent și președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan. Liderul FNM a precizat că el a fost cel care i-a propus senatoarei Diana Șoșoacă, după demisia lui Ion Fugaru, ca fostul manager al CE Oltenia, Sorinel Boza, să preia conducerea SOS Gorj. “Sorin Boza a făcut un gest pentru mine, care eram un paria pentru mafia din județul Gorj, și pentru liderii de sindicat trădători. (…) Mi-a oferit posibilitatea să lucrez cu jumătate de normă după ce am venit din închisoare, ca să pot completa stagiul de cotizare pentru a putea prinde o pensie”, a spus liderul sindical.

“România nu e pregătită să închidă tot”.

Sorin Boza spune că “picătura care a umplut paharul” și care l-a determinat să preia conducerea SOS Gorj a fost atunci când a văzut că CE Oltenia va produce doar 4 TW/h. În opinia sa, va fi imposibil ca la o astfel de producție să poată fi asigurate salariile angajaților companiei.

În plus, fostul manager crede că va fi închisă și fabrica de gips carton a societății Siniat, de la Turceni.

„Picătura care a umplut paharul a fost atunci când am văzut că CE Oltenia va produce doar 4 TW/h. Credeți-mă că în aceste condiții va fi incredibil de greu de plătit angajații. În plus, am fost directorul de la Siniat, de la Turceni, care, astăzi, nu mai are gips sintetic și o vor închide și ei curând, părerea mea. Acestea au fost lucrurile care m-au făcut să accept preluarea SOS Gorj”, a precizat fostul manager. Sorin Boza este convins că planul de restructurare a CE Oltenia poate fi renegociat. “Din punctul meu de vedere, România nu este pregătită, din punct de vedere tehnic, să închidă tot”, a mai adăugat fostul manager.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button