Se închide circulația pe Transfăgărășan!
Marți, 12.11.2021, ora 8.00, circulația rutieră se va închide pe DN7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă).
Măsura a fost adoptată de către CNAIR din cauza condițiilor meteo nefavorabile cu temperaturi cuprinse între -3 și -11 grade Celsius și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, care pun în pericol siguranța traficului rutier.
„Precizăm că la altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată și poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment. De asemenea, menționăm faptul că sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzipot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/”, au anunțat reprezentanții CNAIR.