Se închide CE Oltenia în 2026? Lider: Cred că durata de viață va fi prelungită cu cel puțin 2 ani
Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu. este convins că viața Complexului Energetic Oltenia va fi prelungită cu cel puțin 2 ani.
Jan Popescu este optimist în ceea ce privește declararea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune. Liderul SMEO se bazează pe declarația ministrului Energiei, Sebastian Burduja, făcută după ședința de joi a grupului de lucru, potrivit căreia au fost identificate argumente pentru renegocierea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. “Din câte am aflat și a apărut o declarație și a președintelui Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, există după această întâlnire un optimism moderat. Declarația pe care a făcut-o domnul ministru Burduja, postarea pe care a făcut-o pe pagina personală de socializare, ne îndreptățesc să credem că această solicitare pe care am avut-o noi toți privitor la prelungirea duratei de viață a CEO este pe un drum bun. Nu cred că domnul Burduja își asumă o asemenea promisiune, nu antama o asemenea discuție, dacă nu avea un punct de plecare, cel puțin declarativ, la nivelul Comisiei Europene. Deci, din discuțiile pe care le-am avut și eu și ceilalți colegi care au participat, cred că, până la urmă, durata de viață a CEO va fi prelungită cu cel puțin 2 ani. Eu și colegii mei mineri și energeticieni suntem la serviciu, în această perioadă. Ne pregătim cum ne-am pregătit în ultimii ani de vârful de iarnă. Suntem pregătiți pentru a ne face stocurile de iarnă care ne vor fi impuse, dacă putem spune așa, de către Ministerul Energiei. Deocamdată, nu am informațiile necesare câtă cantitate de cărbune trebuie să avem ca și vârf de iarnă”, a conchis liderul sindical.