News

Se dau bani de la stat pentru repatrierea românilor morţi în străinătate

Senatorii au adoptat un proiect legislativ privind suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate.

Se modifică și Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, prevede că statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la solicitarea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare cetăţean care se regăseşte în această situaţie, fiind introdusă şi posibilitatea ca sumele ce depăşesc acest plafon să fie suportate din taxele consulare.

Proiectul a fost transmis spre dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button