Gorjeanca Roxana Hotoboc este medic primar medicină generală și medic specialist medicină de urgență la Guy’s and St.Thomas’ NHS Foundation Trust, departamentul de urgență al Spitalului St. Thomas din Londra, unul dintre cele mai mari spitale din UK. Medicul a povestit astăzi, pe contul personal de socializare, cum a fost apostrofată de medicul șef al UPU Târgu Jiu. Discuția dintre cei doi medici a plecat de la postarea medicului gorjean stabilit în UK în care i-a apostrofat pe medicii de la UPU Târgu Jiu care ar solicita consulturi nejustificate spre alte secții pentru bolnavii care ajung la Urgențe. Vezi AICI
„Bună ziua, dragi prieteni!
Şi bună ziua şi prietenilor mei de la UPU Tg-Jiu!
Azi, într-o clinică privată unde am mers cu mama la un CT, am fost întâmpinată de o doamnă în halat alb, parte din staff, cu:
„Aaa, bună ziua doamna doctor, prietena noastră, a celor de la UPU! Mulţumim pentru aprecieri!”
Bineînţeles că am remarcat tonul sarcastic, făcând referire la postarea mea critică cu privire la activitatea UNOR medici da la UPU. M-am întrebat, şi am întrebat-o ce lucrează la UPU? (nu am văzut un ecuson)
Era medicul şef de la UPU Tg-Jiu!!
Mi-am cerut scuze că nu o ştiam, (nu am întâlnit-o, fiind mult mai tânără decât mine), dar nu mi-am cerut scuze şi pentru ce am scris.
I-am explicat că, în postarea mea despre UPU, am făcut referire la UNII medici, iar trimisul bolnavilor în mod nejustificat pentru consulturi cardiologice sau neurologice este o realitate!
Doamna doctor, care cred că se simţea eliberată că mă apostrofase în acel fel, (bine i-a făcut, ar zice unii), a încercat să îmi explice că sunt carente mari în activitatea specialităţilor, şi că nu toţi medicii de la UPU trebuie puşi ” în aceeaşi oală”!
Corect, nici nu i-am pus pe toţi în aceeaşi oală!
Am invitat-o pe doamna doctor să spună public ce probleme ale specialităţilor, le afectează dânşilor, la UPU, activitatea, pentru că beneficiarii serviciilor medicale să ştie ce se întâmplă în lumea medicală!
Şi poate aşa afla şi managerii unde sunt
” bubele” care trebuie tratate, că lucrurile să meargă bine. (asta nu i-am mai spus).
Dânsa a manifestat reticenta la a face public problemele pe care mi le explică!
Una peste alta, ne-am despărţit cordial.
Apoi, m-am gândit: NU vreau să cred că ” s-a simţit cu musca pe căciulă, printre medicii UPU care trimit nejustificat pacienţii la controale de specialitate! NU!
Cred că s-a simţit responsabilă pentru această deficienţă a UPU-lui, fiind medic şef al UPU.
Şi asta mi se pare corect!
Eşti şef, răspunzi pentru toţi, buni sau rai, şi o mai iei şi peste nas!
Numai că din reacţia dânsei faţă de mine, mi-am dat seama că, deşi cele semnalate de mine sunt o realitate, pe dânsa au deranjat-o, în loc să o facă să ia nişte măsuri de corectare a situaţiei, ca şi asta face parte din sarcinile medicului şef!!
Sunt de acord cu atitudinea şefului de a solidariza cu subalternii, dar NUMAI ÎN SCOP POZITIV, CONSTRUCTIV!
Altfel nu faci decât să dai „apa la moară” şi neregulile să se perpetueze, în defavoarea pacienţilor!
Apoi, un şef îşi asumă riscul de a cădea în dizgraţia superiorilor dacă semnalează nereguli la colaboratorii din sănătate, dar trebuie să o facă!! De asta e ŞEF!
În sfârşit!
Prietenii adevăraţi NU sunt cei care te laudă atunci când greşeşti, ci cei care îţi arată unde greşeşti, aşa încât să te corectezi!
Aşa că, cum spunea doamna doctor medic şef la UPU, eu SUNT prietena celor de la UPU, tocmai pentru că spun deficienţe care trebuie înlăturate!
Sper să înţeleagă şi doamna doctor acest punct de vedere!
Nu cred că o am şi pe dânsa în lista mea de prieteni FB, să îmi citească, eventual, aceasta postare!
Îi invit pe cei care lucrează la UPU să îi arate ce am scris, şi să fie convinşi că… le sunt prietenă! Adevărată!!
Vă doresc, tuturor, numai bine” , a scris pe contul personal de socializare medicul Roxana Hotoboc.