Scandalos: elev de clasa a V-a, hărțuit de 3 colegi
Caz șocant într-o școală din Sibiu. Un elev de clasa a V-a a fost sechestrat de mai mulți colegi, în baie, apoi băiatul a fost percheziționat și amenințat. Părinții copilului au cerut exmatricularea agresorilor. Copiii care l-au hărțuit pe elevul de clasa a V-a sunt cu doi ani mai mari decât el, respectiv în clasa a VII-a.
„A fost ținut în baie, l-au sechestrat. Unul ținea ușa să nu poată ieși, unul filma, iar altul îl împingea. L-au percheziționat, l-au tras de tricou, i-au vorbit urât, apoi l-au amenințat că îl bagă cu capul în toaletă dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. L-au pus să facă 10 flotări ca să îi dea drumul, că întârzia la oră”, a povestit mama băiatului agresat, potrivit Ora de Sibiu.
Femeia spune că fiul ei a venit plângând acasă în urma acestui episod, fiind traumatizat din cauza celor întâmplate.
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare, în urma incidentului care s-a produs la Școala „Nicolae Iorga”.
„În fapt, la data de 7 octombrie, în jurul orei 19:00, directorul adjunct al unei unități de învățământ din municipiul Sibiu a sesizat Secția de Poliție Urbană Sibiu cu privire la un incident ce s-a întâmplat în școală, în aceeași zi, relatând faptul că, în jurul orei 12:50, în pauza dintre cursuri, un elev de 11 ani ar fi fost ținut împotriva voinței sale de către alți 3 elevi ai școlii, în vârstă de 12 și 13 ani, în baia unității de învățământ, în scopul obținerii de bunuri alimentare de la acesta. Totodată, grupul de trei copii i-ar fi solicitat să facă exerciții fizice și l-ar fi filmat.
Precizăm faptul că minorul în cauză nu a fost agresat fizic și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Mama elevului a decis să meargă la poliție pentru a depune o plângere. „Mi s-a spus că se vor lua măsuri. Nu mă încântă că li se va scădea nota la purtare. Comportamentul lor nu a fost în regulă și pedeapsa e prea ușoară. Copilul meu va suferi și, cu siguranță, vor mai fi alții în locul lui”, a spus femeia, care cere ca cei trei elevi să fie exmatriculați.