Eveniment

Scandal între iubiți la Turburea: el i-a dat cu scaunul în cap, ea l-a tăiat cu cuțitul!

La data de 23 iunie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, în vârstă de 61 de ani, din Turburea, cu privire la faptul că a avut un conflict cu concubinul său.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că femeia, în timp ce se afla la adresa de domiciliu cu concubinul său, în vârstă de 44 de ani, în urma unui conflict verbal generat de consumul de alcool, acesta a lovit-o cu un scaun, iar femeia, ulterior, l-a lovit pe bărbat cu un cuțit în zona brațului.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar în urma evaluării riscului, față de bărbatul în cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button