SCANDAL în urma Balului Bobocilor CNTV Târgu Jiu: „puterea financiară este tot ceea ce contează”! Nepoata unui cunoscut primar încoronată „Miss Boboc”
Balul Bobocilor 2022 organizat de Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu s-a încheiat cu scandal! O rudă apropiată a unui concurente la titlul de Miss Boboc a dezvăluit, astăzi, nedreptatea la care ar fi fost supuși concurenții.
Balul Bobocilor CNTV 2022 s-a încheiat, aseară, cu un concert susținut de Carla’s Dreams în cadrul Sălii Sporturilor din municipiu. Evenimentul s-a anunțat a fi unul somptuos, asta până când pe rețelele de socializare a apărut, astăzi, un mesaj acid adresat organizatorilor balului. Ruda uneia dintre concurente s-a declarat total dezamăgită de modul în care au fost jurizați concurenții și vine cu acuzații la adresa tuturor celor implicați în eveniment. Aceasta susține că titlul de Miss și Mister CNTV 2022 nu a fost câștigat în mod corect ba mai mult le sugerează organizatorilor să schimbe titulatura concursului în „Miss & Mister Parents’ Money” căci, spune ea, așa ar fi clar pentru toată lumea cum puterea financiară îți garantează un loc fruntaș.
„Dezamăgire totală! După atâția ani plecată în altă țară, în care lucrurile sunt sau cel puțin par a fi corecte, descopăr cu stupoare că nedreptatea învinge încă în țara noastră, iar omul este sfidat pe față, fără nicio perdea, fără nicio rușine. Am fost aseară la Balul bobocilor al Liceului Tudor Vladimirescu din Tg.-Jiu şi am fost foarte dezamăgită să văd că ne scăldăm în aceeași mizerie tipic românească! Pe lângă o sonorizare execrabilă, unde nu se înțelegea ce vorbeau cei de la microfon, iar la soliștii, care au performat gălăgia era mai tare ca muzica. Ruşine celor din juriu pentru că au acceptat să fie puși la spate, ne-au arătat că părerea lor nu contează, iar ei nu au nici o importanță, practic s-au eliminat singuri! Rușine părinților pentru că în ignoranța, superficialitatea şi lăcomia lor, intervin şi îşi învață odraslele că dreptatea, naturalețea, frumusețea, talentul nu au valoare, eliminând principiile morale, iar puterea financiară este tot ceea ce contează, astfel perpetuându-se non-valoarea! De asta nu ne mai facem noi bine, pentru că predăm mentalitatea asta bolnavă celor care vin din urmă! Ar trebui să schimbe titulatura concursului, să-i zică, „Miss & Mister Parents’ Money”, ca să fie clar pentru ce se merge acolo. Dragii mei, Iza & Alex, vă felicit pe voi şi pe ceilalți concurenți merituoşi pentru efortul şi munca depuse pentru acest eveniment, pentru participare, răbdare, pentru că ați rezistat unei lecții dure şi pentru că, pentru mine, pentru noi, voi sunteți oricum învingători! Nu uitați că voi sunteți cei care trebuie să vă cunoaşteți valoarea şi nu aveți nevoie de validarea nimănui” a transmis ruda uneia dintre concurente.