News

Șapte răniți într-un accident între o mașină de pompieri și un autoturism

Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre aceştia având suspiciuni de fracturi şi traumatisme. De asemenea, a fost rănit şoferul autoturismului, toţi şapte fiind transportaţi la spital.

„Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, pe strada Mihai Viteazu, iar la intersecţia cu strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, de 51 de ani.

În urma evenimentului rutier au rezultat șapte victime, respectiv șase bărbaţi, pasagerii şi conducătorul autospecialei, cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani, precum şi conducătorul autoturismului, în vârstă de 51 de ani. Cu toţii au fost transportaţi la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare din culpă.

„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care se deplasa la o intervenţie. Facem precizarea că la caz a fost alocată o altă autospecială”, a transmis ISU Timiş.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button