Sancțiuni enorme pentru fermierii care nu își declară porcii
Fermierii care nu declară numărul de porci pe care îi cresc riscă amenzi semnificative. Această măsură vizează în special porcii care nu sunt înregistrați oficial și care nu respectă regulile privind trasabilitatea și mișcarea animalelor.
Autoritățile insistă asupra respectării legislației sanitar-veterinare pentru a preveni răspândirea bolilor, cum ar fi pesta porcină africană. Astfel, orice crescător de porci trebuie să declare animalele către direcțiile sanitar-veterinare și să respecte regulile privind identificarea și circulația acestora.
Neconformarea poate duce la amenzi usturătoare, iar autoritățile vor intensifica verificările pentru a combate creșterea și comercializarea ilegală a porcilor. Aceste sancțiuni pot ajunge până la 2.000 de lei atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.
Legea nr. 122/2023, cunoscută și sub denumirea de „Legea porcului”, stabilește reglementări stricte privind creșterea porcinelor în România, având ca scop principal combaterea pestei porcine africane și asigurarea biosecurității în exploatațiile de porcine.