Sancţiuni contravenţionale de peste 8 milioane de lei, aplicate în cadrul controalelor antifraudă
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală, din cadrul ANAF, efectuează permanent acțiuni de control în zone cu risc fiscal ridicat, respectiv la contribuabili ce desfăşoară comerţ en gross şi cu amănuntul, în contextul existenţei unor fenomene de neconformare ce se manifestă în acest domeniu.
În cadrul controalelor antifraudă efectuate în luna ianuarie 2024, s-a constatat că 772 contribuabili nu au respectat prevederile legale, respectiv nu dețineau documente de proveniență pentru bunurile din gestiune și nu emiteau bonuri fiscale pentru bunurile livrate cu amănuntul. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 839 amenzi contravenţionale în valoare totală de 3,88 milioane de lei şi indisponibilizate în vederea confiscării numerar şi bunuri în valoare totală de 4,13 milioane lei.
„Cu titlu de exemplu, menționăm cazul unui operator economic din județul Arad, care a fost sancționat contravențional cu 15.000 lei și căruia i s-au indisponibilizat bunuri și numerar în valoare totală de 1,15 milioane lei. Acțiunile de control antifraudă vor continua la nivel național în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și recomandăm tuturor entităților economice să respecte cu rigurozitate prevederile legale în domeniul fiscal, financiar și contabil”, au transmis reprezentanții Direcției Antifraudă.