News

Rută cultural-turistică, aprobată de Guvern, pentru zona Novaci-Rânca

Conform informațiilor primite de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, interesat de dezvoltarea turistică a României și implicit a Olteniei de nord, începând din acest an, orașul Novaci va dezvolta, pe plan regional, Ruta Cultural Turistică ”Drumurile transhumanței ciobanilor novăceni pe Transalpina, în Munții Parâng”.

Iniţiativa creării acestei rute cultural turistice aparţine primăriei orașului Novaci, reprezentată de primarul orașului, Dumitru Leuștean. Documentația realizată pentru certificarea rutei aparține doamnei Elena Basarabă, director al Casei de Cultură Novaci, ajutată de comunitatea păstorilor novăceni, practicieni activi ai obiceiului transhumanței, al zecelea element românesc al patrimoniului imaterial înscris pe lista UNESCO, începând cu 5 decembrie 2023

Scopul acestui amplu proiect este acela de a dezvolta turismul cultural pe Transalpina, în Munții Parâng, de a promova obiectivele turistice, culturale şi istorice, de a pune în valoare patrimoniul deosebit al judeţului Gorj și al zonei montane, unde se întâlnesc atât  traseele turistice din patru grupe de munți învecinați: ParângCăpățâniiLotrului, Șureanu cât și drumurile oierilor implicați în fenomenul transhumanței din cinci județe: Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Sibiu și Alba. Lungimea rutei este de aproximativ  75 km și străbate zona: Novaci – Rânca – Transalpina –  Obârșia Lotrului – Valea Frumoasei.  Inițiatorii acestei rute au luat în calcul beneficiile pe care o astfel de rută, certificată pe plan regional, le-ar putea aduce turismului din zona Novaci – Rânca – Obârșia Lotrului – Valea Frumoasei, dar și conservarea obiceiului transhumanței la nivelul comunităților păstorești din județele situate în această zonă geografică.

Obiectivele turistice cuprinse în rută evidențiază geniul creator al românului de la munte, regăsit în arhitectura construcțiilor, în simbolurile prezente pe țesături și cusături, în comportamentul și preocupările actuale ale populației din zonă. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button