News

Român, lider al lumii interlope, capturat în SUA

Anaser Duduianu a fost capturat de autoritățile americane în Los Angeles, după ce a intrat ilegal pe teritoriul SUA și este suspectat că ar fi fost implicat în acuzații de înșelăciune. Cunoscut ca lider al lumii interlope, el se află pe lista infractorilor români căutați cel mai intens, fiind pus sub acuzare în cadrul cunoscutului "dosar al maneliștilor". Împreună cu alți membri ai clanului, se presupune că a comis jafuri împotriva unor interpreți de muzică lăutărească celebri, printre care se numără nume precum Florin Salam și Nicolae Guță.

”La data de 8 august 2023, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, cu privire la faptul că, în prezent, un bărbat, de 38 de ani, din București, este arestat în Los Angeles – Statele Unite ale Americii.

Împotriva acestuia a fost emis, în anul 2020, de Judecătoria Sectorului 1 București, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, tâlhărie si tâlhărie calificată”, se arată într-un comunicat al Poliție Române.

Membrii clanului Duduianu, condus după moartea lui Emi Pian de Anaser, care a fost reținut în Anglia în urma unei bătăi, aveau o strategie clară pentru a pleca de la concerte cu mai mulți bani decât maneliștii care cântau și pe care ei îi șantajau. Nicolae Guță, Țacă Uraganul și Florin Salam au recalamat la poliție că sunt terorizați de Duduieni, care le iau aproape toți banii de la cântări. Cei trei ajunseseră să nu mai meargă la concerte fără acceptul Duduienilor.

Conform unor informații pe surse, publicate de România TV, Anaser Duduianu, dădea dedicații pentru prieteni spunând suma plătită maneliștilor, pentru a-i stimula pe ceilalți participanți la chefuri să dea și ei dedicații plătind bani.

Astfel, dacă Anaser anunța că îi dă lui Salam 1.000 de euro, banii îi rămâneau lui Anaser, însă dacă cei pentru care se făceau dedicații plăteau la rândul lor melodii pentru interlopi, acei bani le reveneau maneliștilor. După ce maneliștii au reclamat la Poliție, oamenii legii au deschis un dosar, însă Anaser Duduianu a fugit în Anglia, acolo unde a fost prins.

sursa:stiripesurse.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button