News

Reguli noi pentru cei care folosesc trotinete electrice: vârsta minimă de 16 ani, asigurare obligatorie și test la închiriere

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede că pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

De asemenea, în cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislaţia rutieră. Acest proiect de lege prevede că definiţia trotinetei electrice este – „vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW”.

„Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani”, se arată într-un amendament al Comisiei juridice la acest proiect, potrivit Agerpres.

Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, mai prevede proiectul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button