Societate

Reducerea vârstei de pensionare pentru petroliști. Deputat: Trebuie să existe o fundamentare serioasă

Deputatul USR Radu Miruță a depus o inițiativă legislativă de recunoaștere a condițiilor deosebite de muncă în care lucrează petroliștii și angajații din extracția gazelor naturale.

Deputatul PSD Claudiu Manta afirmă că „din opoziție este ușor să faci astfel de proiecte de lege”, referindu-se la inițiativă legislativă a deputatului USR, Radu Miruță, de recunoaștere a condițiilor deosebite de muncă în care lucrează petroliștii și angajații din extracția gazelor naturale.

Parlamentarul social-democrat nu exclude o lege pentru reducerea vârstei de pensionare a petroliștilor, însă afirmă că trebuie să existe “o fundamentare serioasă”.

„Evident că, din opoziție, este ușor să faci astfel de proiecte care recunosc condițiile de muncă pentru diverse categorii de angajați, evident că cei din petrol și gaze, sunt de acord că lucrează în astfel de condiții, dar trebuie să existe o fundamentare serioasă pentru a avea astfel de scutiri și a ieși puțin mai repede la pensie, chiar dacă, evident, multe dintre categoriile despre care vorbim merită să iasă mai devreme la pensie. Am dovedit și voi face o postare pe acest subiect că atât timp cât este vorba despre condiții speciale la mineri și energeticieni, noi suntem cei care am creat Legea 197 și evident și pentru petroliști și energeticieni, dacă există o asemenea fundamentare serioasă și, dacă se poate, nu excludem o asemenea variantă, dar trebuie purtate înainte discuții și făcută o motivare foarte serioasă. Este foarte posibil să fie cum spune domnul Miruță, că speranța de viață este mai redusă în rândurile acestor angajați, dar din opoziție este ușor să faci legi și să vii cu tot felul de astfel de iniţiative și nu e vorba doar despre domnul Miruță, este vorba despre toate formațiunile din opoziție. Normal că noi ne-am dori ca și alte categorii să beneficieze de aceste condiții speciale, însă trebuie să vedem și impactul bugetar pentru asta și motivația din spatele unor astfel de excepții de la Legea Pensiilor”, a precizat Claudiu Manta.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button