Societate

Reducerea vârstei de pensioare. Situația angajatului ELCFU. Lider: Se va pensiona pe Legea nr.197

Președintele Sindicatului Solidaritatea, Nicu Bunoaica, este convins că angajatul ELCFU Turceni, al cărui dosar de pensionare a fost respins de două ori de Casa de Pensii Gorj, se va pensiona, până la urmă, în baza Legii nr.197/2021.

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, a făcut publică situația lui Marian Volintiru, primul angajat al CE Oltenia care părea că a câștigat în instanță aplicarea Legii nr.197/2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare. Omul rămâne, însă, tot nepensionat după ce Casa de Pensii Gorj a emis o altă decizie prin care i-a respins din nou dosarul. “Dosarul angajatului ELCFU a fost calculat pe Legea nr.74. Dar va câștiga pe Legea nr.197. Am stat de vorbă cu avocata dânsului. Omul va câștiga. Se va pensiona pe Legea nr.197”, spune Nicu Bunoaica. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 afirmă că Legea nr.197/2021 poate fi deblocată rapid, dacă minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar pune o presiune mai mare pe guvernanți. “Dialogul este o cale lungă. Oamenii pot debloca legea foarte simplu. Dacă ar opri lucrul și ar ieși toți în Piața Prefecturii câteva zile, în maximum două zile legea ar fi aplicabilă. Oamenii pot face minuni, dacă doresc. Calea dialogului și a justiției este foarte lungă. Ați văzut ce corupție este în justiția din România. Legea este blocată pentru angajații Complexului Energetic Oltenia din cauza unei decizii politice”, a conchis Nicu Bunoaica.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button