Recalcularea pensiilor. Deputat: 65% din deciziile venite în Gorj vin pe minus
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, susține că la aproximativ 65% dintre pensionarii din Gorj recalculările vor veni pe minus.
Recalcularea pensiilor pare să îi dezavantajeze pe majoritatea pensionarilor din județul Gorj. Deputatul USR Radu Miruță afirmă că un fost angajat din Complexul Oltenia l-a sunat și i-a spus că a primit o decizie cu un minus 2600 de lei la pensie.
Potrivit unei analize făcute de parlamentar, la aproximativ 65% dintre pensionarii din Gorj recalculările vor veni pe minus.
“Au fost pedepsiți în județul Gorj de cele două partide politice care nu au luptat pentru județul Gorj, unde se regăsesc cei mai mulți și nu doar din minerit, că mă întreabă lumea de ce vorbesc mult despre cei din minerit, pentru că sunt mulți, dar problema asta este la fel pentru cei care au lucrat la Hidroconstrucția, cei care au lucrat la Artego, în domeniul forestier. La Uzina Mecanică Sadu e groaznic, pentru că oamenii de acolo s-au pensionat după 20 de ani de activitate, iar ei acolo nu mai primesc niciun punct de stabilitate acum, că punctele de stabilitate sunt la cei care au lucrat peste 25 de ani. Adică, lor le iau și beneficiile grupelor de muncă și nici nu au ce să le dea pe stabilitate în plus. O să vină o decizie de recalculare cu valoare mult mai mică. A venit la mine la birou un om din zona din minerit care are 2600 de lei în minus, bani pentru care omul ăsta a contribuit.
Omul rămâne în plată, inițial, cu valoarea mai mare, însă acestei persoane nu i se va mai indexa pensia niciodată, iar inflația îi devalorizează pensia în fiecare lună. Ca să crească 2600 ar trebui ca VPR să fie aproape dublu decât e acum. Deci, omul ăsta nu cred că mai trăiește până când VPR-ul ăsta va ajunge la o valoare care să conteze pentru pensia lui. 65% din deciziile venite în Gorj vin pe minus. Gândiți-vă că pentru cei care au câștigat procesele în instanță pe Legea 197 diferența e foarte mare. Cei care nu au câștigat procesele în instanță pierd mai puțin, pentru că ei nu primiseră multul, dar și ăia pierd 5-600 de lei”, a precizat deputatul.