News

Răsturnare de situație în cazul crimei unde a fost prezent și soțul unei gorjence

Au trecut trei luni de când Sorin Anghel, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost măcelărit cu un obiect tăios de către alți trei indivizi, în urma unui conflict ce a pornit între ei la o petrecere, într-un hotel din Padina. După toată această perioadă în care principalii suspecți s-au aflat în spatele gratiilor, recent, aceștia au fost eliberați din închisoare.

Magistrații au decis să îi judece pe cei trei frați suspectați că l-au ucis pe Sorin Anghel cu maceta în arest la domiciliu.

Suspecții au fost eliberați din spatele gratiilor, însă nu au voie să ia legătura, direct sau indirect, cu martorii care au asistat la conflictul sângeros.

Instanța nu a prezentat, până acum, motivele pentru care s-a luat această hotărâre, însă avocatul apărării a declarat că ar fi fost făcute teste genetice pentru a se stabili cui îi aparținea sângele de pe hainele suspecților, rezultatul arătând că ADN-ul nu era, de fapt, al victimei, ci chiar al lor.

Mai mult, s-ar fi analizat și imaginile de pe camerele de supraveghere, care au arătat că întregul scandal ar fi fost pornit chiar de Sorin Anghel, bărbatul ucis, care l-ar fi lovit pe unul dintre suspecți, apoi i-ar fi atacat cu o sticlă spartă. În cauză, avocatul apărării a depus și o plângere împotriva victimei, în instanța de judecată, arată Observatornews.ro.

La scurt timp după tragedie, în spațiul public a apărut declarația făcută de soția lui Sorin Anghel în fața anchetatorilor. Femeia a povestit, pas cu pas, cum s-a întâmplat totul, mărturisind că întregul conflict a început la o petrecere cu lăutari, atunci când unul dintre suspecți ar fi venit să danseze lângă ea. Acela ar fi fost momentul în care Sorin ar fi văzut negru în fața ochilor și l-ar fi lovit pe individul respectiv.

Suspectul ar fi reacționat și, ajutat de cei doi frați ai săi, l-ar fi atacat pe Sorin Anghel cu obiectul tăios, ulterior conflictul mutându-se în afara hotelului, acolo unde victima ar fi fost lovită din nou și lăsată într-o baltă de sânge de atacatori.

„La un moment dat, eu m-am urcat pe un scaun și am continuat să dansez. Unul dintre bărbații de etnie romă a venit în zona unde dansam și a început și el să danseze. Nu am fost atentă la acest bărbat fiind amplasat pe dreapta mea, iar soțul meu în fața mea. L-am văzut pe soțul meu când i-a dat cu pumnul acelui bărbat. Nu știu de ce a reacționat așa soțul meu.(…)

N u mai știu cum soțul meu și eu am ajuns la bar, iar cei trei bărbați au venit după el. Soțul meu a spart două sticle și le ținea în mână pentru a se apăra cu ele. Acei bărbați aruncau spre soțul meu cu sticle și pahare. Doi dintre bărbații de etnie au intrat peste noi în bar și l-au lovit pe soțul meu, dar nu pot preciza unde l-au lovit.(…) Rețin și că am văzut un cuțit în mâna unuia dintre ei, dar nu îmi amintesc în mâna căruia dintre ei.

Acesta s-a dus către soțul meu și a dat în el, dar nu am observat unde l-a lovit. Soțul meu era căzut peste niște lădițe cu băutură. Eram disperată și nu mai știam cum să fac să îl ajut. Am tras și eu de mâna aceluia care avea cuțit în mână, iar el m-a respins, a zis că ne omoară pe toți și m-a lovit cu palma peste față. Nu mai știu cum am ajuns cu toții afară ieșind pe ușa principală, iar acolo au venit iar agresorii care l-au lovit iar pe soțul meu. Eu încercam să îl susțin întrucât nu se mai ținea pe picioare. Și Ghenea încerca să îl apere pe soțul meu și striga la agresori să se oprească, moment în care și el a fost lovit de unul dintre ei, nu știu care. La urmă, Ghenea a căzut pe sol fiind plin de sânge. Apoi agresorii au fugit”, le-a spus soția lui Sorin Anghel anchetatorilor, potrivit Antena3.ro.

Tinu Vidaicu, soțul gorjencei Roxana Ionescu, a povestit și el în presă ce s-a întâmplat la petrecerea din Dâmbovița, unde un bărbatul a fost ucis cu 20 de lovituri de macetă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button