News
Pui de câine abandonați la Stănești, salvați în ultimul moment
Mai mulți pui de câine au fost găsiți abandonați în localitatea Stănești, județul Gorj, în urma unui apel la 112. Potrivit lui Luis Popa, șeful Serviciului Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj, puii au fost lăsați fără nicio șansă de supraviețuire de un om „fără suflet”.
Pentru salvarea lor, a fost emis un ordin de plasare în adăpost, însă, având în vedere vârsta fragedă a puilor, s-a decis transferul acestora către o asociație din Târgu Jiu, unde vor primi îngrijiri speciale. Autoritățile atrag din nou atenția asupra abandonului animalelor, un fenomen tot mai des întâlnit, care poate atrage sancțiuni conform legislației în vigoare.