Proteste la Târgu-Jiu. Vor să scoată în stradă sute de oameni
Angajații Minprest Rovinari vor protesta în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu după Paște.
Salariații societății prestatoare de servicii în cadrul Complexului Energetic Oltenia cer să li se aplice și lor Legea nr.197/2021 care reduce vârsta de pensionare în minerit și energie.
În plus, solicită un pachet social în caz de concedieri colective. Conducerea Sindicatului Alfa Minprest a decis ca, după Paște, să organizeze o serie de mitinguri de protest la Târgu-Jiu.
Președintele Cosmin Bivolaru spune că vor ieși în stradă circa 800 de angajați.
“S-a decis în prima fază că se vor organiza 3 proteste în Piața Prefecturii după sărbătorile pascale. O să le facem în 3 runde pentru a putea aduce din toate 3 zonele în care lucrăm noi, pe fiecare zonă în parte o să vină într-o zi anume. Practic, toată luna mai o să aibă loc mitinguri. Dorim să scoatem 800-850 de oameni în stradă.
Solicităm să ni se aplice Legea 197 și mai avem și alte revendicări. Adică, dacă faci concediere colectivă, adică peste noapte mă trezesc că lucrează oamenii 20 de ani pentru CEO, că de asta a fost înființat Minprestul, să presteze servicii pentru CEO, este acționarul nostru majoritar, vreau să-mi introducă în contract , nu știu, 5 plăți compensatorii. Să poată omul 2-3 luni să-și caute altceva de muncă. Le solicităm și introducerea în contractele în vigoare plăți compensatorii în caz de concedieri colective, 5 salarii medii pe Minprest”, afirmă sindicalistul.
“Sunt curios să vedem cum reacționeazăparlamentarii de Gorj”.
Lider Sindicatului Alfa Minprest speră ca parlamentarii de Gorj să vină în sprijinul salariaților societății prestatoare de servicii, având în vedere că se apropie campania electorală pentru alegerile din 9 iunie.
“Aducem imigranți din altă parte și le dăm 4.500 salariu și pe ai tăi îi dai afară cu 3.300 lei, pe românii tăi, de la care, poate, iei voturi. Nu se poate așa ceva. Sunt curios să vedem cum reacționează parlamentarii de Gorj, pentru că până acum nu au avut nicio reacție. Probabil, sunt ocupați cu campania electorală, dar, probabil, o să vină și pe la noi pe la porți în campanie. Dacă nu reacționează, nu vreau să vă spun ce vom face, cum ne fac ei nouă surprize, le facem și noi, dar avem stabilită și treaba asta”, a adăugat Cosmin Bivolaru.