Protest spontan la ANAF Târgu-Jiu. Ce nemulțumiri au angajații
Angajații ANAF Târgu-Jiu au organizat, joi, un protest spontan în fața instituției din municipiu.
Salariații administraţiei fiscale din Târgu-Jiu s-au alăturat colegilor din țară care au protestat, joi, împotriva noii ordonanțe austerității a guvernului Ciolacu. Oamenii se plâng că au salarii mai mici decât colegii din țară, dar și de faptul că achiziționează, din banii lor, hârtie, toner pentru imprimantă sau dosare. “Este un protest spontan al colegilor mei. Noi am anunțat, de săptămânile trecute, că nu mai putem ține în frâu colegii din Finanțe. Am anunțat la nivel naţional cerințele colegilor mei. Din păcate, în urma unor negocieri cu ministerul și, în speță, cu ministrul, membru al guvernului României, a încălcat promisiunile făcute printr-un protocol semnat la București în care toate revendicările noastre erau rezolvate până ieri. Ieri, am fost anunțați de către liderii de la București că, de fapt, tot acel proces verbal încheiat cu ministrul Finanțelor nu mai este actual, a căzut și, astfel, colegii mei sunt iritați de ceea ce se întâmplă. Nemulțumirile concrete ale oamenilor sunt faptul că toți doresc același salariu la nivel naţional, adică uniformizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată. Este o lege a salarizării care trebuie să respecte toate principiile constituționale. Asta înseamnă egalizarea tuturor salariilor. A doua cerință este că dorim grilă pentru Finanțe care să prevadă special salarizarea din sistem în noua lege a salarizării. Funcționarii prezenți la protest au o serie de incompatibilități. Deci, vorbim de colegi care nu pot să presteze o altă activitate, este singura modalitate prin care-și pot câștiga veniturile. Amintesc că, anul trecut, a fost o inflație de aproximativ 16%. Dacă noi vom pierde din nou din venituri, colegii mei vor intra într-un impas”, a declarat Răzvan Petcu, liderul Sindicatului Finanțe Gorj.