Asociațiile de protecție a animalelor și iubitorii de patrupede și-au dat mâna și vor protesta vineri la Târgu Jiu, după ce 60 de câini din adăpostul public canin au fost omorâți.
„Vă așteptăm Vineri, 23 August, ora 12:00, în fața Primăriei Municipiului Târgu Jiu! Împreună pentru cățeii maltratați, schingiuiți, uciși în moduri primitive!”, este mesajul care circulă pe rețelele sociale.
De asemenea, alți activiști din domeniu au publicat pe Facebook povești emoționante și fotografii cu cei 60 de câini care au fost eutanasiați:
„Hai să vă spun o poveste…poate mă înțelegeți mai bine. M-am născut într-o familie sărmană, unde fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire. De mic, am fost aruncat în brațele unei soarte nemiloase, care m-a obligat să trăiesc pe străzi. Fără nicio șansă de a găsi un loc de muncă, fără vreo posibilitate de a-mi câștiga existența, am ajuns să îmi caut mâncarea printre resturile altora. În zilele bune, dacă aveam noroc, găseam ceva de mâncare, dar de multe ori trebuia să mă mulțumesc doar cu speranța că mâine va fi mai bine.
N-am putut niciodată să spun cu voce tare cât de tare îmi era foame sau cât de mult mă chinuia setea. Singura mea cale de a comunica aceste nevoi era prin ochii mei, care priveau cu dorință și tristețe către cei care aveau bunătatea de a se opri lângă mine, măcar pentru câteva minute. Aceste momente, atât de scurte și rare, erau ca o rază de lumină într-o viață întunecată. Îmi dădeau speranța că, poate, într-o zi, viața mea se va schimba, că voi avea și eu o casă, un loc al meu.
Am îndurat ploi reci de toamnă care păreau să nu se mai sfârșească, căldura nemiloasă a verilor toride și gerul cumplit al iernilor. Rareori primeam mâncare de la oameni, dar mult prea des eram alungat cu brutalitate. În ciuda tuturor acestor greutăți, am continuat să sper, să aștept acea zi în care totul avea să fie altfel.
Apoi, într-o zi, viața mea a luat o întorsătură neașteptată. Cineva a venit, m-a luat cu forța de pe stradă și m-a urcat într-o mașină. Am fost cuprins de frică, neînțelegând ce se întâmplă. Am ajuns într-un loc necunoscut, unde erau mulți alții ca mine. Unii erau mult mai tineri, dar toți purtam aceeași tristețe în priviri. Am fost ținuți captivi, hrăniți doar din când în când, bătuți și lăsați să ne chinuim de sete.
Într-o zi, am fost prins cu un băț lung și tras până la o ușă. Un doctor a venit și mi-a făcut o injecție. Am simțit cum mă cuprinde somnul și, încet, am adormit. Nu îmi amintesc nimic după aceea.
Când m-am trezit, eram într-un loc cu totul diferit. Eram alături de frații mei, cei pe care îi pierdusem cu mult timp în urmă. Eram înconjurați de copaci și iarbă, iar aerul era proaspăt și liniștitor. Aveam mâncare din belșug, iar oamenii care erau acolo ne priveau cu dragoste și grijă. În sfârșit, eram acasă, într-un loc unde durerea și suferința nu mai aveau loc, și unde eram cu adevărat iubiți.
Eu sunt “Numărul 1”, am murit în seara de 12 august 2024. După mine au venit încă 59 de frățiori, cu povești asemănătoare”.
