Luna decembrie vine la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” cu multe evenimente de excepție, pe gusturile tuturor! Organizatorii vă așteaptă la spectacole de teatru, pentru adulți, dar și pentru copii, la concerte extraordinare și recitaluri de muzică clasică și la premiera spectacolului „Omul cel bun din Seciuan”, regia Cristian Ioan.
„Bertolt Brecht, autorul piesei Omul cel bun din Seciuan este cel mai jucat autor dramatic din lume, chiar mai des întâlnit pe scenele teatrelor din lume decât Shakespeare. În piesa noastră, este vorba despre povestea unei prostituate cu suflet mare care primește un dar de la trei zei pe care îi găzduiește fără să știe cine sunt. Zeii îi dăruiesc lui Shen De bani pentru a-și deschide o prăvălie și îi dau o povață “să fii bună, dar să trăiești și tu”.
Shen De începe o nouă călătorie a vieții sale în care vrea să ajute pe toată lumea, în care se îndrăgostește, în care învață, suferă, plânge, se macină.
Fata își cheltuie toate resursele și toată energia pentru a respecta porunca zeilor dar obosind, se vede nevoită să-și inventeze un alter ego pentru a supraviețui lumii în care trăiește. În naivitatea ei, Shen De crede că poate schimba lumea. Până la final va afla că nu poate ” a transmis regizorul Cristian Ioan.
Din distribuție fac parte actorii: Andreea Chirițescu/Ana Negrescu, Mihai Rădulea, Marian Negrescu, Valeriu Bâzu, Vlad Fiu, Adrian Șerban, Sorin Giurca, Rodica Gugu Negrescu, Simona Urs, Cornelia Diaconu, Pompiliu Ciochia, Cosmin Brehuță, Mădălina Ciobănuc, Vlad Rădulea, Tedi Popescu, Monica Sfetcu, Radu Constantin Tudosie, Oana Marinescu, Adelina Puzdrea, Georgiana Enache, Dan Dobroiu, Cristinel Dobran, Luminița Șorop, George Drăghescu și Timotei Cercelaru.
Regia: Cristian Ioan
Scenografia: Maria Dore și Maria Pană
Muzica originală: Raluca Burcea
Scenotehnică: Florin Ularu
Execuție costume: Wilhelmina Bekesi
Pregătire muzicală: Alina Lăcătușu
Regizor tehnic: Sorin Pungan
Puteți obține informații și rezervări pentru evenimentele noastre la Agenția teatrală sau la numărul de telefon: 0736 647 432