Societate

Problema recuperării amenzilor. Ce măsuri s-au luat la Scoarța

Autoritățile locale din comuna Scoarța au trecut la executări și popriri pe conturi pentru a recupera sumele din amenzi datorate de cetățeni, în special de cei de etnie romă.

Primăria Scoarța are în continuare probleme cu încasarea amenzilor la bugetul local. Situația s-a mai îmbunătățit, însă, față de alți ani.

Autoritățile locale au trecut la executări și popriri pe conturi pentru a recupera banii. În plus, au decis, și la începutul acestui an, ca persoanelor care-și achită dările, până la data de 1 iulie, să le fie șterse integral penalitățile.

“Este o poveste veche. Situația a început să se îmbunătățească, în sensul că au început să înțeleagă și cei care au aceste datorii, în speță amenzi la Primăria Scoarța. Echipa primăriei face toate demersurile pentru recuperarea lor. De la înștiințare, executări, popriri. Toți care au debite sunt luați foarte ușor. Am avut o discuție și cu consilierii din cartierul de romi pentru a insista pe achitarea amenzilor pentru că marea majoritate a celor care nu plătesc de acolo sunt, dar mai sunt și alți cetățeni care mai au datorii. Noi, prin hotărâre de consiliu local, conform Codului fiscal am făcut acele demersuri ca persoanelor care-și achită dările, până la data de 1 iulie, să le fie șterse integral penalitățile.

De la 1 ianuarie, vor mai putea beneficia de această facilitate. Am început să rezolv aceste probleme din prima zi în care am ajuns primar. Mai avem de recuperat câteva miliarde de lei vechi bune din amenzi. (…) Am purtat o discuție cu parlamentarii noștri. E necesară o lege în acest sens pentru că noi putem intra foarte greu în posesia acestor bani. Cred că se vor găsi soluții”, a precizat primarul Ion Stamatoiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button