News

Primark face angajări în România și deschide două noi magazine

Primark a anunțat anul trecut că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin din țara noastră, în centrul comercial VIVO! din Cluj-Napoca. Magazinul va fi prima locație a retailerului din regiunea de nord-vest a României și urmează să fie inaugurat anul acesta.

Cel de-al cincilea magazin se va deschide în Craiova. Anul trecut, retailerul anunța că data estimativă a deschiderii este 2026.

Cel de-al treilea magazin Primark s-a deschis în Timișoara, pe 7 august 2024, în plin sezon estival și chiar înainte de începerea școlii. Această deschidere vine la un an și jumătate după ce retailerul a intrat în România cu primele două magazine, în Capitală, în ParkLake Shopping Center și AFI Cotroceni.

Având în vedere dimenziunea magazinelor, de aproape 4.000 de metri pătrați, o locație Primark are nevoie de circa 150 – 200 de angajați.

„Este dificil să estimăm un anumit număr de angajați pe termen lung, deoarece acest lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi amplasarea magazinului, programul acestuia, mărimea lui, traficul și orașul în care ne desfășurăm activitatea.

De exemplu, în Timișoara, avem o echipă de aproximativ 150 de persoane care lucrează în magazin. Oferim angajaților noștri un salariu competitiv, precum și un program de lucru flexibil, inclusiv locuri de muncă cu normă întreagă, cu jumătate de normă, seara și în weekend, adaptate diferitelor stiluri de viață, care permit menținerea unui echilibru între viața profesională și cea privată”, a explicat Maciej Podwojski, Head of Sales pe regiune CEE.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button