Primar PSD: Nu știu dacă suntem la putere
Primarul social-democrat al municipiului Motru, Cosmin Morega, consideră că Partidul Social Democrat nu se află la putere, din moment ce în mineritul motrean nu sunt șefi susținuți de PSD.
Cosmin Morega spune că alianța dintre PSD și PNL de la guvernare este un concubinaj de conjunctură. Primarul de la Motru spune că simte că în cel de-al doilea municipiu se află tot în opoziție. Cosmin Morega a constatat că în mineritul din zona Motru nu există nici măcar un inginer șef să fie fost promovat de PSD. “La Motru, eu sunt în opoziție de mult. Nici nu știu dacă suntem la putere. Ce putere suntem, dacă la Motru nu există un inginer șef asumat de PSD la CEO? Avem de la PMP, director la EMC, pe domnul David, avem pe domnul Huidu, de la USR, adjunctul domnului David, și de la PNL. Cred că un maistru nu există de la PSD. Ce sprijin are Morega la Motru? Vă spun eu că niciunul. N-am avut, 2 ani, de la Complexul Energetic niciun sprijin. Dacă l-am avut, l-am avut, poate, cu oameni care au înțeles situația și n-au fost angrenați politic și n-au avut încotro. N-au făcut-o de dragul meu sau ca să ajute un PSD, au făcut-o, că trebuia să o facă. Și acest lucru este foarte greu. Eu nu am simțit că suntem la guvernare sau într-o coaliție. Suntem în acest concubinaj, de conjunctură, de moment, pentru o perioadă. Din păcate, bobârnace