Secretar de stat, despre CE Oltenia: Nu există niciun fel de discuție despre închidere
Noul secretar de stat în Ministerul Energiei, Alin Cărăgui, afirmă că” nu există niciun fel de discuție despre închidere sau alte restructurări în cadrul Complexului Energetic Oltenia”.
Alin Cărăgui a avut o primă discuție cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după ce a preluat mandatul de secretar de stat.
Liberalul afirmă că” nu există niciun fel de discuție despre închidere sau alte restructurări în cadrul Complexului Energetic Oltenia”.
“Am avut deja o primă întrevedere cu domnul ministru și am discutat specific despre zona noastră, iar mesajul pe care îl primim din partea ministerului și al ministrului este că Gorjul contează foarte mult în sistemul nostru național, că este o prioritate să continuăm activitatea pe cărbune și, în acest moment, nu există niciun fel de discuție de închidere sau alte restructurări în cadrul complexului. Este adevărat că se vorbește de o prelungire a termenelor și abordarea ministerului este în aceeași direcție de a se discuta o renegociere a termenelor și a se prezenta situația reală în fața Comisiei Europene. Deci, este deschidere din toate punctele de vedere și ne dorim cu toții să avem un dialog cu Comisia Europeană pe acest subiect. Mă așteptam la aceste reacții după numirea mea, este normal, zona politică, în principal, se bazează pe astfel de șicanări și pe a ne da cu părerea despre toți oamenii. Întotdeauna ne dorim oameni profesioniști în anumite domenii de activitate, dar în momentul în care ajung, nu sunt potriviți.
Da, real, competența mea tehnică în energie nu este la cel mai înalt nivel, dar nu despre asta este vorba, ci despre competențele demonstrate în privat și faptul că în minister, rolul nostru, ca și secretari de stat, este să le coordonăm anumite activități, nu să le facem noi la propriu. Principalul meu obiectiv este să muncesc și să pun umărul la a duce cât mai bine activitatea din zona noastră. Clar sunt secretar de stat în Guvernul României și al Ministerului Energiei pentru toată România, dar fiind gorjean și fiind aplecat pe problemele din zonă, îmi doresc să pun umărul și să muncesc cât de mult se poate pentru a aduce decizii bune în cadrul companiei și în zona noastră”, a precizat noul secretar de stat.