Preşedintele Iohannis va promulga marţi Legile educaţiei
Preşedintele Klaus Iohannis va promulga, marţi, Legile educaţiei, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de semnare a decretelor de promulgare a Legilor Educaţiei va avea loc la ora 17.00.
Pe 22 mai, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior au fost adoptate de Senat, în calitate de for legislativ decizional.
USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale. Asta ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi. Pe 21 iunie, CCR a respins sesizările.
Ulterior, asociaţii ale elevilor şi studenţilor, dar şi reprezentanţi ai Opoziţiei au cerut retrimiterea proiectelor în Parlament.