News

Preotul Ciprian Mega a fost reținut. Mașina incendiată cu intenție era trecută pe firma preotesei

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a transmis luni după amiaza o primă informare legată de dosarul de incendiere în care a fost reținut pentru 24 de ore controversatul preot-regizor ortodox Ciprian Mega, paroh la biserica „Sf. Spiridon” din Oradea.

Procurorii arată că preotul este bănuit de comiterea infracțiunii de complicitate la distrugere, după ce mașina Mazda pe care o folosea – și care, dezvăluie procurorii, era de fapt o mașină deținută de o firmă, una a soției clericului, Laura Mega – a fost incendiată cu intenție, conform Bihoreanul.

Potrivit informării Parchetului Beiuș, s-a dispus luni efectuarea în continuare a urmăririi penale față de M.C.R., adică de preotul Mega, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la distrugere, indicând infracțiunea prevăzută de Codul penal la articolul 253: „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

De asemenea, se menționează că se aplică și articolul 77 lit. a din Codul Penal, adică există circumstanțe agravante, legate de „săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună”.

Procurorii transmit că în același dosar se continuă urmărirea penală și față de o altă persoană, prezentată cu inițialele G.A.D., tot pentru complicitate la distrugere.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, ar fi vorba despre polițistul local Gurău Aurel Dumitru, totodată credincios al bisericii lui Mega.

 

Autoritățile spun că incendierea a dus la o explozie care putea să fie periculoasă pentru persoanele care circulau în acea zonă.

„În fapt, în data de 05.02.2025, în jurul orei 00:45, cu intenție a fost incendiat, prin folosirea unei substanțe inflamabile care a provocat o explozie de natură să pună în pericol ceilalți participanți la traficul rutier, autoturismul marca Mazda 5, proprietatea S.C. E.F. S.R.L., parcat la ieșirea din loc. Drăgănești spre Ştei, pe marginea DN 76, pe partea dreaptă la ieșirea dintr-un spaţiu amenajat pentru parcare, care a ars în totalitate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4000 euro”, se arată în informarea Parchetului Beiuș.

Mașina era trecută pe firma Eirina Film, deținută de soția preotului, Laura Irina Mega, producător de film.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button