News

Polițiștii au oprit în trafic o mașină și au făcut o descoperire neașteptată

Peste 11 kilograme de bijuterii fără acte de provenienţă au fost descoperite de Poliţiştii Capitalei la un cetăţean turc, de 69 de ani, după ce a fost oprit în trafic în cadrul acţiunii „Blocada”.

„A fost oprit în trafic un autoturism, pe o stradă din Sectorul 5, condus de un bărbat, cetăţean străin, în vârstă de 69 de ani. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, au fost identificate 12 pachete ce conţineau bijuterii, posibil din aur, a căror provenienţă nu a putut fi justificată”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, vineri, Agerpres.

Bijuteriile au fost ridicate, în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

„La data de 3 octombrie, poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie au acţionat, în baza planului ‘Blocada’, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, pentru sancţionarea faptelor de natură contravenţională care aduc atingere normelor de convieţuire socială şi care pot degenera în conflicte sau infracţiuni contra persoanei”, arată sursa citată.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button